„Programul România-Serbia a fost aprobat de către Comisia Europeană, la data de 27 martie 2008 și este primul program IPA de cooperare transfrontalieră care se lansează. Lansarea oficială a programului nu este totuna cu lansarea licitațiilor pentru depunerea de proiecte spre finanțare. Lansările licitațiilor de proiecte se vor realiza prin evenimente distincte, organizate la nivel local, unde se vor discuta detaliile tehnice prevăzute în ghidurile pentru solicitanți. Cu această ocazie fac un apel la dvs. de a participa activ la procesul de consultare care va avea loc pe aceste ghiduri, ce vor fi publicate în curând pe site-ul ministerului și pe cel al programului.De asemenea, este deosebit de importantă în acest moment identificarea și includerea în bugetele organizațiilor beneficiare a resurselor financiare necesare implementării proiectelor până la rambursarea cheltuielilor, precum și a contribuției proprii corespunzătoare”, a declarat Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Dl. Horia Irimia.Programul finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistență pentru Preaderare (IPA)- Componenta Cooperare Transfrontalieră și co-finanțat de Statele Partenere în Program are un buget de aproximativ 23 de milioane Euro pentru perioada 2007-2009. Scopul programului este de a realiza o dezvoltare economico-socială durabilă și echilibrată a regiunii de graniță România–Serbia, prin creșterea competitivității economice globale a acestei regiuni și prin îmbunătățirea calității vieții comunităților.Aria de cooperare a programului cuprinde 3 județe din România (Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți) și 5 districte din Serbia (Severno-Banatski, Srednje-Banatski, JuŸno-Banatski, Branièevski, Borski). Programul este structurat pe 4 axe prioritare: Dezvoltare economică și socială; Mediu și pregătirea pentru situații de urgență; Promovarea activităților “people to people”; Asistență tehnică. Fiecare proiect implementat în cadrul acestui program trebuie să aibă cel puțin un partener din cele două state partenere. Pentru a fi eligibili, potențialii beneficiari trebuie să îndeplinească următoarele criterii: să fie organizații sau asociații non-profit, înființate legal conform legislației naționale a României și Serbiei; să fie organizații neguvernamentale (asociații și fundații), organizații din domeniul public, autorități publice locale/regionale și să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate descrise în Ghidul aplicantului. Totodată proiectele trebuie să respecte Axele Prioritare și măsurile, să aibă un impact transfrontalier net și trebuie să dovedească valoarea adăugată.