„Programul Operațional Asistență Tehnică este nu numai primul in România, dar chiar printre primele din Europa care au primit certificarea sistemului de management si control (compliance assessment), si aceasta este o realizare demnă de a fi subliniata. Programul Operațional Asistență Tehnică poate să fie un program mic din punctul de vedere al alocării, insă este foarte important deoarece succesul său ajuta foarte mult alte programe să înregistreze succese”, a declarat Alessandro Rainoldi, Sef Adjunct de Unitate, DG Regio.Reuniunea a avut scopul de a revizui progresul implementării POAT în ultimele luni. Pe parcursul întâlnirii au avut loc informări asupra stadiului evaluării conformității sistemelor de management și control, asupra implementării acestui Program Operațional (detaliat pe axe prioritare și domenii majore de intervenție), pregătirii activităților de evaluare și planului de comunicare POAT.La eveniment au participat reprezentanți ai Autorităților de Management pentru Programele Operaționale, Autorității de Audit, Autorității de Certificare și Plata, Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Alianta Confederatiilor Patronale din Romania. De asemenea, au fost prezenți Dl. Răzvan Cotovelea, Director General al Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (MEF), Dna Livia Chiriță, Director al Autorității de Management pentru Programul Operațional Asistenta Tehnica, iar în calitate de observatori din partea Comisiei Europene - Dl. Alessandro Rainoldi (DG Regio) și Dna Aura Răducu (DG Regio).Programul Operațional Asistenta Tehnica urmărește să asigure sprijinul și instrumentele adecvate pentru coordonarea și implementarea eficiente si eficace în România a Instrumentelor Structurale 2007-2013. Pe de altă parte, programul își propune să pregătească următoarea perioadă de programare a Instrumentelor Structurale. De asemenea, POAT sprijină diseminarea coordonată la nivel național a mesajelor cu caracter general privind Instrumentele Structurale în România și implementarea Planului de Comunicare IS si POAT, în concordanță cu Strategia Naționala de Comunicare pentru Instrumentele Structurale.