În perioada 3-4 iunie a avut loc la Praga reuniunea miniștrilor responsabili cu dezvoltarea regională din statele membre ale Grupului de la Vișegrad (Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), plus Bulgaria și România (V4+2). Reuniunea se înscrie între numeroasele evenimente organizate în cadrul dezbaterii la nivel european privind viitorul politicii de coeziune a Uniunii Europene după anul 2013 și a urmărit identificarea și susținerea unor aspecte de interes comun pentru cele mai noi State Membre, pregătind reuniunea la nivel ministerial anunțată de viitoarea Președinție cehă a UE pe tema viitorului politicii de coeziune. România a fost reprezentată de secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor - domnul Horia Ion Irimia, precum și de o delgație de specialiști din Ministerul Economiei și Finanțelor și din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor. Din partea MEF la reuniune a participat Dl. Răzvan Cotovelea, Directorul General al Autorității pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale.Miniștrii și secretarii de stat prezenți la reuniune au avut posibilitatea prezentării pozițiilor celor 6 țări referitoare la politica de coeziune a UE, subliniind susținerea și interesul crescut față de această politică, ca principal pilon de dezvoltare pentru economia europeană. În poziția României s-a subliniat faptul că în viitor politica de coeziune trebuie să se concentreze, ca și până acum, pe reducerea decalajelor de dezvoltare dintre țări și dintre regiuni, adică pe investiții în infrastructura de transport și de mediu și sprijin pentru dezvoltarea IMM-urilor și a resurselor umane.„Declarația comună agreată și semnată în cadrul reuniunii de reprezentanții tuturor celor 6 state reprezintă un angajament de sprijin față de politica de coeziune a Uniunii Europene prin acțiuni comune care vizează o mai bună ancorare a acestei politici în cadrul celorlalte politici europene, recunoașterea rolului dimensiunii teritoriale a politicii de coeziune, întărirea cooperării teritoriale europene și, nu în ultimul rând, eficientizarea mecanismelor de implementare a acestei politici în vederea creșterii rezultatelor sale vizibile”, a declarat domnul Răzvan Cotovelea.Declarația semnată la Praga invită instituțiile comunitare și celelalte state membre la reflecție pe marginea aspectelor subliniate, oferind posibilitatea susținerii și implicării acestora în acțiunile comune propuse de actualele state semnatare. România va continua implicarea activă în dezbaterile de la nivel european pe tema viitorului politicii de coeziune în vederea promovării elementelor de interes comun agreate la Praga, precum și a altor aspecte importante pentru țara noastră în contextul reformei politicii de coeziune a Uniunii Europene după anul 2013.