Serviciul de Comunicare Instrumente Structurale și Helpdesk din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în baza atribuțiilor sale, a documentelor strategice în domeniu, având în vedere proiectele pe care le pregătește pentru implementarea Centrului de Informare pentru Fonduri ESI, prevăzut în Strategia de comunicare pentru Fonduri ESI 2014-2020 și în Planul de comunicare multianual aferent, anunță, în calitate de potențial beneficiar, organizarea unei proceduri de selecție a unui partener în vederea implementării proiectului „Centrul de Informare pentru Fonduri ESI”.

Proiectul urmează a contribui, prin activitățile sale, la diseminarea în mod direct a informațiilor actualizate referitoare la oportunitățile de finanțare din fonduri ESI, fonduri naționale și extracomunitare, precum și la modalitățile de accesare acestora.

Organizațiile interesate, care îndeplinesc condițiile de conformitate și pot proba cu documente îndeplinirea acestora, sunt invitate să-și depună candidatura până cel târziu la data de 20 octombrie 2017, ora 14.30. Candidatura se poate depune în format electronic, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. . Vă rugăm ca orice comunicare să conțină în titlu mențiunea „Cu referire la selecția partenerului pentru proiectul Centrului de Informare pentru Fonduri ESI”.

POR: consultare publică până la 20 octombrie pentru Ghidul Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 05.10.2017 spre consultare publică, Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru apelul aferent POR, Axa prioritară pentru Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1 Investițiile în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 10.1 Creșterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), deschide o nouă linie de finanțare pentru proiecte menite să îmbunătățească activitatea din instituțiile adminstrației publice locale prin implementarea managementului calității.

În data de 27.09.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis ordinul de modificare a „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelurilor de proiecte cu numărul POR/2017/3/3.2/1/7 REGIUNI, POR/2017/3/3.2/1/BI și POR/2017/3/3.2/1/ITI”.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) a emis un ordin de modificare a ghidului general al solicitantului pentru Programul Operațional Regional 2014 – 2020, document ce conţine condiţiile generale pentru accesarea fondurilor în cadrul POR.

Ordinul de modificare prevede extinderea termenului pentru depunerea autorizației de construire în etapa de precontractare (conform prevederilor ghidurilor specifice), de la 60 la 90 zile.

Scopul modificării este limitarea numărului de proiecte respinse din cauza nedepunerii la timp a tuturor documentelor aferente.

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU), din cadrul MDRAPFE, lansează în consultare publică 8 Ghiduri ale Solicitantului pentru proiecte a căror valoare totală este de peste 560 milioane euro.

Apelurile de proiecte aferente acestor documente vor fi deschise în sistemul informatic MySMIS2014, în luna august.

Cine sunt beneficiarii
Vor beneficia de aceste proiecte tinerii NEETs (tineri care nu au un loc de muncă sau nu urmează niciun program educațional sau de formare), salariații disponibilizați, specialiștii serviciului public de ocupare, comunitățile sărace dar și comunitățile cu până la 20.000 locuitori.