În perioada 17 iulie 2017 – 31 decembrie 2018, producătorii de energie electrică și termică pot depune cereri de finanțare pentru investiții în producerea energiei electrice şi/sau termice din biomasă/ biogaz şi energiei geotermale (RES), precum și investiţii în cogenerare de înaltă eficienţă.

Prin apelurile lansate astăzi, ne dovedim responsabili față de urmașii noștri. Investim în sursele regenerabile de energie, în economia de combustibili și în eliminarea emisiilor de carbon aferente combustibililor fosili. Fondurile europene sunt, deci, și despre protejarea mediului și a viitorului planetei, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Bugetul total al celor două apeluri cu depunere continuă este de 147,38 milioane euro, din care producția de energie din RES are o alocare de 83,85 milioane euro, iar pentru cogenerare de înaltă eficiență sunt alocați aproximativ 63,53 milioane euro.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) publică astăzi listele intermediare ale cererilor de finanțare care au fost aprobate în urma evaluării tehnico-financiare a proiectelor depuse pentru apelurile:

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020 (AM POCU) anunță prelungirea până în data de 22.05.2017, ora 16.00 a perioadei de depunere cereri de finanțare în cadrul apelurilor aferente Obiectivului Specific 5.1, respectiv:

Programul Transnațional Dunărea finanțat din fonduri structurale ale UE – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și fonduri externe UE – Instrumentul de Asistență Preaderare (IPA II) și Instrumentul European de Vecinătate (ENI), a lansat astăzi, 09 mai 2017, al doilea apel de propuneri de proiecte care este deschis în perioada 09.05.2017  - 06.06.2017 (orele 15:00 CET).
 

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (AM POCU) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) publică astăzi listele cererilor de finanțare care au fost aprobate în urma evaluării tehnico-financiare a proiectelor depuse pentru apelurile POCU/85/5/1/ și POCU/86/5/1/ „Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC”.

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (AM POCA), deschide o nouă linie de finanțare, cu un buget alocat de 400 de milioane de lei.