Doamna Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat un contract de finanțare pentru proiectul „Amenajarea obiectivului turistic natural de utilitate publică - Lacul Belona, orașul Eforie”.

Proiectul, propus spre finanțare de Primăria orașului Eforie, județul Constanța, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și are o alocare de peste 4,5 milioane euro.

Obiectivul acestuia este readucerea pe harta turistică a zonei litoralului românesc a unui obiectiv natural aflat într-o accentuată stare de degradare. Beneficiarul proiectului va ecologiza lacul și va amenaja împrejurimile prin construirea de alei pietonale, spații verzi și o pistă de biciclete în lungime de 1,2 km. Vor fi create infrastructurile conexe de utilitate publică - iluminare publică, mobilier urban, cișmele de băut apă. O promenadă de tip ponton și un turn belvedere cu înălțimea de 20 m vor fi punctele noi de atracție în aria lacului Belona din Eforie.

De investițiile din fonduri europene vor beneficia atât locuitorii orașului Eforie, cât și investitorii locali. Astfel, ca urmare a implementării proiectului de finanțare se preconizează o creștere cu peste 15% a numărului de turiști, față de anul 2015. De asemenea, amenajarea lacului Belona va contribui la creșterea economică a zonei și la creșterea ocupării forței de muncă.

Lacul Belona se află în sudul orașului Eforie și a fost amenajat la sfârșitul anilor ‘50 pentru agrement, pe locul a două ochiuri de apă sărată. Lacul Belona este un lac artificial, cu apă dulce, cu o suprafața de cca. 5,2 ha și o adâncime de aproape 6 m.

Proiectul este finanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară – 7. Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiții - 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.