Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat un contract de finanțare în valoare totală de aproximativ 5,8 milioane euro pentru faza a doua a proiectului prin care se realizează Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor (SIMD) solide în județul Vaslui.

Proiectul, al cărui beneficiar este Consiliul Județean Vaslui, este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și continuă lucrările începute prin POS Mediu 2007 – 2013.

Obiectivul acestuia este dezvoltarea unui sistem durabil de gestionare a deșeurilor, cu reducerea impactului asupra mediului, în județul Vaslui, prin îmbunătățirea serviciilor de gestionare. Proiectul vizează, de asemenea, reducerea cantității deșeurilor neconforme, în acord cu practicile și politicile Uniunii Europene.

Concret, se vor construi platforme de colectare selectivă a deșeurilor, 4 stații de transfer în Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești și se vor închide depozitele neconforme existente în localitățile menționate, investițiile contribuind la reducerea riscului degradării mediului și la reducerea utilizării nesustenabile a resurselor.

Măsurile implementate prin acest proiect vor conduce la:

  • introducerea unor sisteme de tratare a deșeurilor, în acord cu cerințele legislației naționale și europene și reducerea cantității de deșeuri depozitate;
  • asigurarea unei rate de colectare a deșeurilor de 100% în zonele urbane și de 95% în zonele rurale;
  • promovarea colectării selective a deșeurilor reciclabile și biodegradabile în conformitate cu cerințele naționale și ale UE;
  • protejarea sănătății populației și a mediului, prin îmbunătățirea serviciului de gestionare a deșeurilor;
  • conformarea cu cerințele Directivei de depozitare a deșeurilor cu privire la deșeurile biodegradabile.

Toate activitățile finanțate prin proiect conduc la valorificarea și reciclarea deșeurilor și la protejarea rezervelor naturale. Promovăm astfel utilizarea resurselor în mod responsabil față de generațiile următoare, fără a le epuiza și fără a distruge mediul, a afirmat ministrul Rovana Plumb.

Despre POIM:

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) este cel mai mare program operațional al României și al doilea, ca mărime, din Uniunea Europeană. POIM 2014-2020 este un program important prin valoarea alocării nerambursabile (de peste 9,4 miliarde euro) și, mai mult, un program strategic pentru țara noastră, având în vedere faptul că asigură finanțarea principalelor priorități de dezvoltare ale României, în acord cu angajamentele asumate în Acordul de Parteneriat și cu obiectivele Strategiei Europa 2020.