Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii rutiere de drum județean dintre localitățile limită județ Buzău-Voetin-Sihlea-Obrejita-Timpoești-Bordești cu conectivitate direct la rețeaua TEN-T”.

Cu ajutorul acestui proiect 12.000 locuitori vor avea acces la infrastructură rutieră reabilitată.

Proiectul are o valoare totală de peste 56 milioane euro, din care peste 47 milioane reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană.

În cadrul acestuia vor mai fi realizate următoarele lucrări:
18.610 mp trotuar cu lățime de 1,5-2 metri;
modernizarea a 2 poduri;
montarea de borduri care să permit accesul persoanelor cu disabilități;
marcarea a 40 de treceri de pietoni prevăzute cu dispozitive de avertizare reflectorizante;
montarea a 568 metri de parapet metalic și de indicatori rutieri și benzi rezonatoare.

Sistemul nou rutier va răspunde cerințelor de trafic preconizate pentru anul 2035, când creșterea praficului este estimată să crească cu 300%.

Despre Proiect
Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritate de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusive noduri multi-modale.

Despre Programul Operațional Regional 2014-2020

Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.
Aceste obiective sunt traduse în 11 axe prioritare plus o axă de asistenţă tehnică, care au în total o alocare estimată de 8,2 miliarde de euro, din care 6,6 miliarde de euro reprezintă sprijinul UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), iar 1,6 miliarde de euro – contribuţie naţională.