Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, se află, astăzi, într-o vizită de lucru la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu doamna Marianne Thyssen, comisar european pentru Ocuparea Forței de Munca, Afaceri Sociale și Incluziune.

Dialogul a vizat consultări legate de stadiul implementării programelor finanțate din Fondul Social European (FSE) și Fondul de Ajutor European pentru cele mai Defavorizate Persoane (FEAD), dar și perspectivele politicii europene de coeziune.

În cadrul întrevederii, doamna comisar Thyssen a afirmat că „suntem deplin implicați în conturarea viitorului politicii de coeziune - cea mai importantă politică europeană de investiții, având un statut clar de furnizor de valoare adaugată europeană și care a determinat o creștere economică generală și totodată crearea de locuri de muncă în toate Statele Membre”.

În acelasi context, doamna ministru Plumb a anunțat că „se lucrează intens pentru deblocarea tuturor liniilor de finanțare din Programul Operațional Capital Uman, pentru a fi îndeplinită rata de absorbție stabilită prin Programul de Guvernare, dar și pentru evitarea dezangajării de fonduri din anul 2018, în scopul atingerii rezultatelor în domenii importante precum sănătate, educație sau piața muncii”.

Comisarul Marianne Thyssen a felicitat România pentru măsurile de deblocare a liniilor de finanțare, precum și pentru implementarea costurilor simplificate în țara noastră, care vor avea un impact pozitiv pentru reducerea birocrației pentru beneficiari și pentru evitarea aplicării eventualelor corecții financiare.

La finalul întrevederii, doamna ministru Plumb a mulțumit doamnei Comisar Thyssen și serviciilor CE pentru sprijinul acordat, în vederea bunei implementări a programelor finanțate din FSE și a anunțat că în ceea ce privește Programul Operațioal Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) vor fi deschise, în septembrie, liniile de finanțare pentru ajutoare alimentare și produse de igienă personală, iar în luna octombrie programul de finanțare al trusourilor pentru nou-născuți.