Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, a semnat marţi, în prezenţa premierului Mihai Tudose, contractul de finanţare pentru reabilitarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Maria" Iași.

Investiţia de 121 milioane lei, din care 88 milioane lei fonduri europene nerambursabile, este destinată creșterii eficienței energetice a clădirii în care funcționează Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. Maria" Iași. Reabilitarea și modernizarea celui mai mare spital de pediatrie din Moldova, care deservește șase județe, se impunea cu necesitate, deoarece clădirea, construită în anul 1970, s-a degradat continuu și nu a mai fost reabilitată până în prezent.

Pe parcursul a aproape cinci ani urmează să se desfășoare aici lucrări precum reabilitarea termică prin anveloparea clădirii, reabilitarea sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum, instalarea unui sistem de panouri solare, ca formă alternativă de producere a apei calde de consum, instalarea și modernizarea sistemelor de climatizare și ventilare mecanică, modernizarea a 5 ascensoare, realizarea unei instalații de distribuție a gazelor medicale, realizarea unei instalații electrice de paratrăsnet și priză de pământ, precum și pregătirea personalului pentru exploatarea noilor echipamente.

De acest proiect vor putea beneficia cei peste 800 mii de copii din regiunea Nord-Est, precum și cei peste 48 mii de pacienți consultați și tratați anual în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf Maria” Iași, proveniți din întreaga Regiune de Dezvoltare Nord-Est.

În mod indirect, de rezultatele implementării proiectului vor beneficia, practic, toți locuitorii județului Iași (930 mii de persoane), locuitorii Regiunii Nord Est (peste 3 milioane persoane), sistemul public de sănătate al Regiunii de Dezvoltare Nord – Est, precum și agenții economici contractați pentru realizarea lucrărilor și/sau livrarea echipamentelor în cadrul proiectului.

Informații suplimentare

Proiectul Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară - 3 - Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții - 3.1 - Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor.