Peste 20 milioane euro fonduri europene pentru fazarea proiectului de management al deșeurilor în județul Vâlcea

Marius Nica, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, și Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, au semnat astăzi contractul de finanțare pentru „Fazarea proiectului Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) în județul Vâlcea”.

Este neapărat necesar să dezvoltăm și în Vâlcea un sistem durabil de gestionare a deșeurilor, care să reducă semnificativ impactul negativ asupra mediului înconjurător, cu rezultate directe asupra calității vieții și sănătății vâlcenilor, a precizat ministrul delegat pentru Fonduri Europene, imediat după semnarea contractului de finanțare.

Investiția, al cărei beneficiar este Consiliul Județean Vâlcea, este finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, valoarea sa totală fiind de peste 31,5 milioane euro, din care 20,5 milioane reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană.

Proiectul prevede realizarea unor importante lucrări de investiții, cum ar fi construirea unui Centru de management al deșeurilor în localitatea Roești care include un depozit de deseuri conform cu o capacitate de 19.610 tone/an, o stație de sortare cu o capacitate de 10.180 tone/an și o stație de tratare mecano-biologică modernă cu o capacitate de 34.070 tone/an; construirea a 2 staţii de sortare în Brezoi (capacitate 2.992 t/an) și respectiv în Râureni (capacitate 27.871 t/an), precum și dublarea capacității stației de compostare Râureni (de la 20.093 t/an în prezent până la 40.993 t/an). Se estimează că proiectul se va finaliza în anul 2019, când investițiile acestuia vor fi funcționale și utilizate în scopul pentru care s-au realizat.

Printre rezultatele așteptate după implementarea SMIDS se numără scăderea la depozitare cu 35% față de anul 1995 a cantității de deșeuri biodegradabile, creșterea cu 50% a deșeurilor reciclate/valorificate din totalul cantității de deșeuri municipale colectate, precum și atingerea unei rate de reciclare a deșeurilor menajere și similare de 66,5% (70% pentru ambalaje de hârtie, 67,4% pentru ambalajele din plastic, 49,1% pentru ambalaje din sticlă, 84,9% pentru ambalaje din metal și 39,2% pentru cele din lemn).

Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi toți cei peste 400.000 de locuitori ai județului Vâlcea.

Informații referitoare la proiect

Investițiile aferente celei de-a doua faze a proiectului “Sistem de Management Integrat al Deșeurilor Solide în județul Vâlcea” (a cărei primă fază a fost finalizată în cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007-2013), vizează completarea infrastructurii deja existente pentru gestionarea deșeurilor la nivelulul județului Vâlcea în vederea implementării unui sistem de management integrat al acestora. Faza a II a proiectului va fi finanțată din Programul Operațional Infrastructura Mare, Axa Prioritară 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectivul Specific 3.1 - Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor din România.

Despre POIM

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este al doilea program ca mărime din UE, cu o alocare de aproximativ 12 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.