Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare drum interjudețean DJ 104A, DJ 105C și DJ 105P – format din DJ 104A, km 0+000 – 45+000, DJ 105C km 6+300 – 3+800, DJ 105P 0+000 – 3+800”.

Proiectul, în valoare totală de aproape 147 milioane lei, din care aproape 123 milioane reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, are ca obiectiv principal creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane. Astfel, vor fi refăcute drumurile din localitățile Șinca, Hârseni, Lisa, Recea, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Vistea, Ucea, dar și din orașul Victoria. Proiectul mai presupune construcția de trotuare și amplasarea de stații de transport public.

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman (POCU), din cadrul MDRAPFE, deschide apeluri în valoare totală de 13 milioane euro pentru depunerea de proiecte care vizează îmbunătățirea pregătirii specialiștilor în domeniul sănătății.

Finanțările lansate vor susține proiecte naționale ce vor îmbunătăți serviciile medicale orientate către prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin şi sân, precum și derularea celei de-a doua etape a programelor de îngrijire a gravidei și a copilului.

Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanţare pentru fazarea proiectului Reabilitarea sitului poluat istoric Iaz Batal 30 ha – Tîrgu Mureş.

Proiectul are ca scop reabilitarea sitului poluat istoric Iaz Batal pentru diminuarea riscului existent asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului ambient, cauzat de activităţile industriale desfăşurate aici în trecut. De asemenea, investiţiile vizează şi redarea în circuitul economic a suprafeţei respective, având în vedere că iazul se încadrează, din punct de vedere al profilului de activitate, la categoria depozite de deşeuri periculoase.

Castelul Banffy

Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a ansamblului monument istoric Castel Banffy”. Acesta este situat în satul Răscruci din judeţul Cluj.
Este vorba despre o investiție finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020, cu o valoare totală de aprox. 20 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de peste 19 milioane lei.

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, a semnat contracte de finanțare ce vor fi implementate în actuala perioadă de programare, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, în valoare de peste 1 miliard lei.

Cele peste 100 proiecte semnate până în prezent vizează:
- reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate;
- sprijin pregătitor pentru reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate din orașele cu peste 20.000 locuitori, în contextul mecanismului de DLRC (dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității);
- creșterea ocupării, prin susținerea întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană (apelul Diaspora Start-up), respectiv dezvoltarea întreprinderilor de economie socială.

Doamna Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitarea şi valorificarea potenţialului turistic şi cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iaşi”.

Proiectul, în valoare de peste 21 milioane lei, este finanțat din Programul Operațional Regional 2014-2020 și presupune realizarea unor lucrări complexe de investiții, pe parcursul a 6 ani, perioadă estimată pentru finalizarea reabilitării întregului ansamblu al mănăstirii.

Tot din bugetul proiectului se va asigura și promovarea ulterioară, timp de 6 luni, a complexului mănăstiresc, cu scopul relansării acestuia în circuitul turistic, cultural-istoric şi religios al regiunii nord-est. În acest fel, se asigură o creștere semnificativă a numărului de turiști dar și un grad sporit de satisfacție a pelerinilor şi credincioşilor care vor lua parte la ceremoniile religioase într-o biserică înnoită.