Versiunea finală a Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării urbane durabile - Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Apel de documente strategice POR/2016/4/, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată vineri, 20 Ianuarie 2017, prin ordin comun al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice și fondurilor europene și al ministrului delegat pentru fonduri europene și va fi publicată în site-ul programului.

Pentru aprobarea documentului a fost parcursă procedura de consultare publică, în urma căreia au fost primite numeroase observații și comentarii care au fost luate în considerare la finalizarea Ghidului.

Prezentul document se adresează tuturor potenţialilor solicitanți pentru apelul de documente strategice mai sus menționat, cu precizarea că, la acesta, se adaugă în mod obligatoriu și prevederile Ghidul solicitantului - Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020, precum și ale Ghidurilor specifice pentru fiecare prioritate de investiție/operațiune ale Axei Prioritare 4, dacă este cazul.

Totodată, se pune la dispoziţia potenţialilor beneficiari, documentul Orinentări privind Axa Prioritară 4 a POR 2014-2020 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, document care oferă îndrumări cu privire la implementarea acestei axe prioritare, îndeosebi privind constituirea şi funcţionarea Autorităţilor Urbane la nivelul municipiilor resşedinţă de judeţ.