Serviciul Comunicare Instrumente Structurale și Helpdesk din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de beneficiar, gestionează proiectul „Centrul Național de Informare pentru Fonduri Europene Structurale și de Investiții 2014-2020”. Decizia de finanțare a fost semnată în data de 28.12.2017.

Obiectivul general al proiectului este diseminarea eficientă în rândul publicului larg și a segmentelor de public țintă, la nivel național, a informațiilor referitoare la fondurile ESI, naționale și extracomunitare, la modalitățile de accesare și beneficiile acestora pentru întreaga societate, contribuind la creșterea nivelului de conștientizare cu privire la rolul și contribuția Uniunii Europene la co-finanțarea proiectelor (inclusiv prioritățile politice ale UE și obiectivele politicii de coeziune).

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- informarea la nivel național a publicului larg cu privire la oportunitățile oferite de fondurile ESI (helpdesk pentru publicul larg) și promovarea acestor fonduri;
- sprijinirea la nivel național a potențialilor beneficiari de fonduri ESI în identificarea surselor de finanțare potrivite nevoilor lor și în pregătirea de proiecte care să îndeplinească cerințele necesare pentru a fi aprobate (helpdesk pentru potențialii beneficiari);
- furnizarea de servicii de tip ghișeu unic finanțări pentru IMM-uri la nivelul regiunii București-Ilfov.

Rezultate prevăzute ale proiectului sunt următoarele:
- Centrul Național operațional și funcțional (cu personal angajat, manual elaborat, sediu asigurat, mobilier,echipamente IT, echipamente audio-video /aparatură/software/licențe/consumabile achiziționate;
- 10 000 solicitări de informatii soluționate);
- site-ul www.fonduri-ue.ro gestionat și actualizat;
- 500 000 sesiuni pe portal înregistrate;
- 8 ediții materiale de informare și promovare realizate și distribuite;
- 4 campanii online realizate;
- materiale promoționale realizate și distribuite
- 80 evenimente organizate și desfășurate.

Valoarea totală a proiectului: 14.509.988,18 lei, din care valoarea eligibilă este de 14.307.645,62 lei (respectiv 12.117.860,46 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională şi 2.189.785,16 lei - cofinanțare).

Durata proiectului: 54 de luni, respectiv de la 01 decembrie 2017 până la 31 mai 2022.

Date de contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

„Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020”