Titlu anunț Program operațional Data publicării
isAutoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU) 2014-2020 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Măsuri de sprijin pentru categoriile de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie” POCU 08.06.2023
isAM POAD lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Acordarea de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, saci de dormit pentru persoanele fără adăpost”, apel competitiv, Măsura P2.3 - precaritate materială de bază (lipsa articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte, saci de dormit etc.) din POAD. POAD 30.05.2023
isAnunț privind evenimentele adresate viitorilor beneficiari ai Programului Asistență Tehnică 2021 – 2027 (PAT 2021 – 2027). POAT 09.05.2023
isPOCU publică lista intermediară a cererilor de finanțare care au fost aprobate în etapa de evaluare tehnică și financiară și selectate la finanțare, pentru apelul de proiecte POCU/1119/9/1/ CARE - Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina POCU 27.04.2023
isInstrucțiunea 63 privind instrumentele de garantare a prefinanțărilor și avansurilor acordate în cadrul proiectelor finanțate din Programul Operațional Competitivitate POC 21.04.2023
isInstrucțiunea 64 privind implementarea proiectelor finanțate în cadrul Axei Prioritare 4 a POC - Acțiunea 4.1.1. ”Investiții în activități productive”și Acțiunea 4.1.1 BIS - Investiții acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență POC 21.04.2023
isPOIM: Rezultate evaluare proiectele depuse în cadrul axei prioritare 11, 11.2, apelul de proiecte „Măsuri pentru sprijinirea investiţiilor în capacităţi de producere energie din surse regenerabile pentru comercializare la nivelul autorităților publice locale” POIM 11.04.2023
isPOIM: proiectele acceptate și proiectele respinse în cadrul celor 6 apeluri lansate, aferente OS 11.1 - Eficiență energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consumul propriu la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari destinate solicitanților POIM 10.04.2023
isAM POCU publică Instrucțiunea nr. 22/29.03.2023 prin care este descris procesul de modificare a contractelor de finanțare în cazul acelor proiecte implementate de instituții publice din domeniul educației care au fost reorganizate prin acte normative (Hotărâri de Guvern, Hotărâri de Consiliu Local/Județean etc.) POCU 29.03.2023
isInstrucțiunea nr. 62/28.03.2023 privind implementarea proiectelor finanțate în cadrul Axei Prioritare 4, Acțiunea 4.1.1. „Investiții în activități productive” POC 28.03.2023
isAnunț referitor la funcționarea MySMIS2014 Toate programele 24.03.2023
isPOIM: Instrucțiunea nr. 60 din data de 20.03.2023 pentru instituirea unor măsuri de excepție asupra unor termene prevăzute de instrucțiuni destinate beneficiarilor proiectelor finanțate prin POIM, Axa prioritară 11 POIM 21.03.2023
isPOIM: Ordinul MIPE nr. 397/2023 privind aprobarea modificării Ghidului Solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor pentru sprijinirea IMM-urilor și a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice a clădirilor industriale și construcțiilor anexe și a clădirilor pentru prestări servicii și construcții anexe la nivelul întreprinderilor POIM 28.02.2023
isPOIM: Ordinul MIPE nr.396/2023 privind aprobarea modificării Ghidului Solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor pentru eficiență energetică la nivelul IMM-urilor și întreprinderilor mari POIM 28.02.2023
isPOIM: Ordinul MIPE nr.395/2023 privind aprobarea modificării Ghidului Solicitantului - condiții specifice de accesare a fondurilor pentru sprijinirea investițiilor destinate promovării producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul întreprinderilor POIM 28.02.2023
isPOIM: Ordinul MIPE nr. 281 /2023 privind modificarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea autorităților publice locale care au în responsabilitate servicii publice de interes local în implementarea unor măsuri destinate promovării producției de energie din surse regenerabile în vederea comercializării POIM 28.02.2023
isPOIM: Instrucțiunea nr. 58/2023 pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative POIM 20.02.2023
isMinisterul Investițiilor și Proiectelor Europene prelungește, până la data de 15 martie 2023, apelul de proiecte POIM/870/3/1/Reducerea numărului depozitelor neconforme și creșterea gradului de pregătire pentru reciclare a deșeurilor în România POIM 16.02.2023
isCorespondență apeluri POIM – IMM Recover – MySMIS POIM 02.02.2023
isPOCU: Ghidul Solicitantului - Condiții Specifice „Sprijin pentru cetățenii ucraineni, străinii sau apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina” POCU 02.02.2023

Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !