POCU: Instrucțiunea nr. 5/2020 privind stabilirea unor măsuri referitoare la implementarea proiectelor finanțate



  • Program operațional
    POCU

Data: 19.03.2020

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman emite, în urma solicitărilor primite de la beneficiari, Instrucțiunea nr. 5/2020 privind stabilirea unor măsuri referitoare la implementarea proiectelor finanțate, care reglementează modalitatea în care aceștia pot solicita suspendarea proiectelor pe care le implementează.

Instrucțiunea definește cadrul, termenele și condițiile în care beneficiarii pot ajusta proiectele lor în funcție de starea de urgență decretată de Președintele României.

Astfel, AM POCU pune la dispoziția beneficiarilor un instrument pentru suspendarea rapidă a implementării proiectelor, acolo unde situația actuală o impune, iar Organismele Intermediare vor sprijini beneficiarii în aplicarea corectă a prevederilor acestei Instrucțiuni.

Anexa 1 la Instrucțiunea AM POCU nr. 5 privind stabilirea unor măsuri referitoare la implementarea proiectelor finanțate.

 

Datele de contact ale Organismelor Intermediare sunt:

 

OI POCU MEC

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0213 132 943

 

OIR Vest

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0256 293 680

0256 499 755

 

OIR București-Ilfov

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0213 134 243

 

OIR Nord Vest

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0264 530 191

0264 402 591

 

OIR Sud Muntenia

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0242 314 431

 

OIR Centru

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0358 401 655

 

OIR Sud Vest Oltenia

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0351 442 202

 

OIR Nord Est

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0233 231 957

 

OIR Sud Est

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0239 610 749

0239 613 301


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !