Publicăm metodologia de ierarhizare şi lista unităților școlare (școli și grădinițe) în funcție de nivelul de defavorizare



  • Program operațional
    POCU

Data: 13.09.2016

Proiectele depuse în cadrul apelului “Școală pentru toți” vor primi punctaj suplimentar dacă vor viza activități în unitățile școlare, conform ierarhizării din lista şcolilor şi lista gradiniţelor, în funcţie de nivelul de defavorizare.

Solicitanții care consideră că școala/școlile țintă în care doresc să desfășare proiectele nu sunt incluse în categoria potrivită de risc educațional, pot demonstra încadrarea acestor școli în categoria potrivită prin completarea (documentată) a analizei de nevoi, cu respectarea criteriilor din listă și din metodologia de ierarhizare.

Indicatorii școlari utilizați în această metodologie provin din Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) și acoperă peste 99,5% din totalul elevilor și al cadrelor didactice ce fac obiectul studiului. Acești indicatori au fost combinați prin metode matematice și statistice pentru a forma un indicator agregat al defavorizării. Pe baza acestuia, unitățile școlare au fost ordonate descrescător, rezultând astfel un top al celor mai defavorizate unități școlare.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !