Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Program Capital Uman, publică Ghidul Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor ”Înregistrarea la Serviciul Public de Ocupare a tinerilor NEETs inactivi” AP 2/ PI 8.ii/ OS 2.3



  • Program operațional
    POCU

Data: 23.11.2016

Ministerul Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Program Capital Uman, lansează Ghidul Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor ”Înregistrarea la Serviciul Public de Ocupare a tinerilor NEETs inactivi” și apelul de propuneri de proiecte de tip non-competitiv, cu termen limită de depunere, aferent acestui Ghid.

Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs este prioritatea acestui apel, prima etapă dintr-o serie de măsuri finanţate din Programul Operaţional Capital Uman care îi vizează pe tinerii între 16 şi 24 ani care nu sunt ocupați, nici în educație sau formare („Not in Education, Employment, or Training”).

„După aproape un an de discuţii, analize şi dispute, sunt încântat să anunţ lansarea proiectul NEETs. Înlocuim distribuţia de şepci şi memory stick-uri pentru tinerii inactivi cu o intervenţie profesionistă, clară, coerentă, asumată în mod formal ca politică a statului român, cu impact clar şi rezultate la firul ierbii. Mulţumesc colegilor din Ministerul Muncii şi ANOFM şi contez pe implicarea lor activă şi soluţionarea reală a problemelor cu care se confruntă tinerii NEETs.” a declarat ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Dinu.

Pentru a putea beneficia de măsuri active de ocupare finanțate din Fondul Social European 2014-2020, tinerii NEETs trebuie să fie înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO). Prin urmare, principala problemă soluționată prin finanțarea proiectului/ proiectelor selectate prin mecanismul non-competitiv este cea legată de identificarea și înregistrarea tinerilor NEETs inactivi la SPO.

Ca urmare a acestui apel de proiecte, vor fi înregistraţi la SPO 144.000 de tineri din regiuni mai puțin dezvoltate şi 16.000 din regiuni mai dezvoltate. În total, cei 160.000 tineri NEET vor fi grupul ţintă vizat de măsurile din etapa a II-a, adresate atât lor, cât şi angajatorilor. Aceste intervenţii sunt aferente apelului de proiecte competitive aflat acum în stadiu foarte avansat de pregătire şi au ca scop îmbunătățirea nivelului de competențe şi creștere a ocupării.

Situația tinerilor NEETs din România s-a deteriorat în ultimii ani. Conform EUROSTAT, în 2012, din totalul tinerilor români cu vârsta între 15-24 ani în situaţie „NEET” erau 16,8%, faţă de 13,2% la nivel european. Cifrele din 2015 reflectă o acutizare a situaţiei în România (18,1% NEETs din totalul tinerilor cu această vârstă), în timp ce în Uniunea Europeană procentul NEETs s-a redus la 12,1%.

Sistemul informatic MySMIS 2014 este deschis din data de 23.11.2016, ora 10.00 și se va închide în data de 09.12.2016, ora 16.00.

Informaţii despre apelul de proiecte

Apelul face parte din Axa prioritară 2 - Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs, Obiectivul tematic 8: Promovarea unor locuri de muncă durabile și de calitate și sprijinirea mobilității lucrătorilor (Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, art 3, alin 1, a), Prioritatea de investiții 8.ii: Integrarea durabilă pe piața forțelor de muncă a tinerilor, în special a celor care nu au un loc de muncă, care nu urmează studii sau cursuri de formare, inclusiv a tinerilor care se confruntă cu riscul excluziunii sociale și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv prin implementarea garanției pentru tineri, Obiectivul specific 2.3: Creșterea numărului de tineri NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la SPO care se reîntorc în educație în programe de tip a doua șansă, inclusiv în programe de formare profesională inițială.

 


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !