Ghidul Beneficiarului pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 - 2020



  • Program operațional
    POAT

Data: 21.03.2017

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (AM POAT) din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a aprobat, în data de 20 martie 2017, Ghidul beneficiarului privind implementarea tehnică şi financiară a proiectelor finanţate din Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020

Scopul ghidului este acela de a prezenta beneficiarilor programului, într-o formă cât mai cuprinzătoare, informații cu privire la implementarea proiectelor, perioada de durabilitate, obligațiile privind păstrarea și arhivarea documentelor, formatul cererilor de rambursare, rapoartelor de progres, notificărilor, solicitărilor de acte adiționale precum şi termenele de transmitere a acestora către AM POAT.

Totodată ghidul cuprinde şi cele mai relevante aspecte pe care beneficiarii trebuie să le aibă în procesul de implementare, pentru a diminua la maxim riscul neeligibilităţii unor cheltuieli.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !