Consultare Publică POCU GS: “Scheme naționale - programe de ucenicie și stagii” (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia)



  • Program operațional
    POCU

Data: 06.07.2017

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene publică în consultare Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice “Scheme naționale - programe de ucenicie și stagii”.

Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt în principal cele care vizează participarea la programe de ucenicie și/sau la programe de stagii prin acordarea de sprijin financiar angajatorilor (asa cum sunt ei prevăzuți în Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, cu modificarile și completarile ulterioare și/sau in Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior, cu modificările și completările ulterioare) (inclusiv pentru formarea coordonatorilor de ucenicie și a mentorilor), pe o durata de 12 luni, în vederea organizării unor astfel de scheme.

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 18.07.2017 la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ghidul Solicitantului Condiții Specifice este aferent Axei Prioritare 1 – Inițiativa “Locuri de muncă pentru tineri"; Obiectivul Tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă; Prioritatea de Investiții 8.ii: Integrare durabilă pe piața muncii a tinerilor (ILMT), în special a celor care nu au un loc de muncă, educație sau formare, inclusiv a tinerilor cu risc de excluziune socială și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv prin punerea în aplicare a "garanției pentru tineret"; Obiectivul Specific: 1.1.: Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est și Sud Muntenia); Obiectivul Specific: 1.2.: Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (Centru, Sud-Est şi Sud Muntenia).


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !