Consultare Publică POCU GS: "Program de susținere a antreprenoriatului pentru Tineri NEETs I” (București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia)



  • Program operațional
    POCU

Data: 07.07.2017

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene publică în consultare Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice” Program de susținere a antreprenoriatului pentru Tineri NEETs II”.

Tipurile de activități care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt în principal cele care vizează încurajarea antreprenorialului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană, tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității roma, cu vârsta între 16-24 ani, cu domiciliul sau reședința în regiunile eligibile în care se implementează proiectul (București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia), înregistrați și profilați în prealabil de către Serviciul public de ocupare – SPO (ANOFM și unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunea eligibilă).

Propunerile sau observațiile privind îmbunătățirea documentelor se pot transmite până la data de 19.07.2017 la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Ghidul Solicitantului Condiții Specifice este aferent Axei prioritare 2: Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs; Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea mobilității forței de muncă; Prioritatea de investiții 8ii - Integrare durabilă pe piața muncii a tinerilor (FSE), în special a celor care nu au un loc de muncă, educație sau formare, inclusiv a tinerilor cu risc de excluziune socială și a tinerilor din comunitățile marginalizate, inclusiv prin punerea în aplicare a "garanției pentru tineret" Obiective specifice : 2.1 Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia) 2.2 Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16 - 24 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile (București-Ilfov, Nord Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia).


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !