Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (AM POAD), din cadrul MDRAPFE, anunță aprobarea prin Ordinul de ministru 3818/31.07.2017 a Ghidul Solicitantului „Asistență tehnică POAD 2014-2020”.
Asistența tehnică a POAD beneficiază de o alocare financiară de 25.941.943 Euro, din care 85% reprezintă sprijinul Uniunii Europene prin Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD), iar 15% reprezintă contribuţia naţională.
Activitățile finanțate din Asistența Tehnică POAD au ca scop operaționalizarea sistemului de implementare a programului operațional, reducerea constrângerilor administrative, întărirea și dezvoltarea capacității beneficiarilor, a organizațiilor partenere și a autorității de management, în vederea derulării în bune condiții și atingerii obiectivelor POAD.
Apelul de proiecte aferent acestui ghid va fi deschis în sistemul informatic MySMIS2014+ la jumătatea lunii august 2017 și va fi închis la momentul epuizării fondurilor sau la momentul închiderii programului operațional.
Sunt eligibili solicitanții de finanțare nerambursabilă pentru proiecte de asistență tehnică necesare punerii în aplicare a POAD:
Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 (POAD) are o alocare totală de peste 518 mil. euro și are în vedere reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), de materialele școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.