MDRAPFE deschide sesiunea de depunere a Strategiilor de Dezvoltare Locală destinate comunităților marginalizate urbane, în cadrul mecanismului Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii (DLRC)



  • Program operațional
    POCU

Data: 21.08.2017

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene lansează Ghidul Specific privind depunerea și selecția Strategiilor de Dezvoltare Locală (Etapa a II-a mecanismului DLRC), precum și documentele-anexe Modelul-cadru pentru Strategiile de Dezvoltare Locală și Criteriile de evaluare și selecție a Strategiilor de Dezvoltare Locală.

Astfel, în perioada 1 septembrie – 13 noiembrie 2017, Grupurile de Acțiune Locală din mediul urban, constituite ca asociație în baza O.G.nr.26/2000 pot depune Strategiile de Dezvoltare Locală (SDL) elaborate în cadrul mecanismului Dezvoltare Locală plasată sub Responsabilitatea Comunităţii.

Astfel, în cadrul acestui apel pot fi depuse spre selecție și finanțare atât strategiile care au beneficiat de sprijin pregătitor prin Programul Operațional Capital Uman, cât și strategiile elaborate cu resurse proprii, în condițiile în care respectă prevederile Ghidului.

Finanțarea disponibilă pentru implementarea SDL este de cca. 189 mil. euro pentru orașele din regiunile mai puțin dezvoltate şi 14 mil. euro pentru orașele din regiunea București-Ilfov, inclusiv municipiul București. Sprijinul financiar provine atât din POCU, Axa Prioritară 5, Obiectivul specific 5.1, cât și din POR, Axa Prioritară 9, Obiectivul specific 9.1

De știut:
Strategiile de Dezvoltare Locală vor fi aduse la sediul MDRAPFE din București, Bulevardul Ion Mihalache nr. 15-17, clădirea Tower Center. Documentele vor fi depuse pe baza unei scrisori de înaintare, semnată de reprezentantul legal al GAL sau de un imputernicit al acestuia.

Pachetul pentru depunerea SDL va conține următoarele acte:
Scrisoarea de înaintare a SDL (2 exemplare), având ca anexă un OPIS al SDL (cuprins și paginație), precum și al anexelor depuse (cu paginație);
Copia actului de identitate al persoanei care depune SDL;
Împuternicire a persoanei care depune SDL, dacă este cazul;
Un exemplar al SDL cu anexe, pe suport hârtie, precum și alte trei exemplare cu anexele aferente, în format electronic.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !