AM POCU publică în consultare GS CS „Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare - pentru șomeri și persoane inactive„



  • Program operațional
    POCU

Data: 08.09.2017

Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene publică în consultare Ghidul Solicitantului Condiţii Specifice „Îmbunătățirea nivelului de competențe profesionale și creșterea gradului de ocupare - pentru șomeri și persoane inactive”, aferent obiectivelor specifice:

  • Obiectivul specific 3.1: Creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor cu nivel redus de educație;
  • Obiectivul specific 3.2: Creșterea ocupării cetățenilor români aparținând minorităţii roma;
  • Obiectivul specific 3.3: Creșterea ocupării persoanelor din mediul rural, în special cele din agricultura de subzistență și semi-subzistență;
  • Obiectivul specific 3.4: Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al șomerilor și persoanelor inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor cu nivel redus de educație;
  • Obiectivul specific 3.5: Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al cetățenilor români aparținând minorităţii roma;
  • Obiectivul specific 3.6: Îmbunătăţirea nivelului de competenţe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al persoanelor din mediul rural, în special cele din agricultura de subzistență și semi-subzistență.

Tipurile de activități eligibile care vor fi finanțate în contextul acestui apel de proiecte sunt cele care vizează ocupare crescută a șomerilor și a persoanelor inactive (cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu nivel redus de educație), a persoanelor de etnie roma și a persoanelor din mediul rural (în special persoanele din agricultura de subzistență și semi-subzistență).

Vă rugăm să transmiteți observaţiile/propunerile dumneavoastră privind îmbunătățirea documentelor mai sus menţionate, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data de 22.09.2017.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !