Deschiderea înregistrării pentru sesiuni de instruire în utilizarea MySMIS2014



  • Program operațional
    POCU

Data: 07.10.2015

Începând cu data de 8 octombrie 2015, potențialii solicitanți ai Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020 se pot înscrie la sesiunile de instruire în utilizarea MySMIS2014, care se vor desfășura în cadrul organismelor intermediare care gestionează acest program.

Modulul aplicației lansat acum se adresează doar potențialilor solicitanți POCU. Formularul de înscriere de pe site-ul www.fonduri-ue.ro va permite înregistrarea în perioada 8-15 octombrie, după înregistrarea și autentificarea pe site (sectiunea Contact). Prima sesiune de instruire este programată între 19 octombrie și 1 noiembrie. Cei care doresc să participe la instruire optează pentru un singur organism intermediar (OI), iar primii zece înscriși la un OI vor avea acces la prima sesiune de instruire. În funcție de interesul manifestat, vom organiza periodic astfel de sesiuni de instruire. Tot pe site-ul www.fonduri-ue.ro va fi pus la dispoziția celor interesați un manual de utilizare MySMIS2015, cu ajutorul căruia cei care doresc să obţină o finanțare din fonduri europene vor putea să-și completeze mai ușor aplicațiile online.

”Prin completarea formularului de înscriere care va fi deschis pe site-ul nostru, www.fonduri-ue.ro, cei care doresc să depună proiecte se vor putea înscrie pentru a obține accesul în MySMIS2014 și pentru a fi instruiți în utilizarea acestui sistem electronic prin care vizăm să se depună de acum înainte toate proiectele aferente perioadei 2014-2020. Utilizarea acestui portal ne va ajuta să reducem gradul de eroare la completarea documentației și timpul petrecut cu verificarea corelațiilor, deoarece un solicitant nu va putea depune documente cu erori – validarea depunerii se face doar dacă toate câmpurile sunt completate corect, iar corelațiile se fac automat. Și pentru beneficiari și pentru noi, acest lucru se traduce printr-un termen mai scurt de procesare a documentelor și implicit de răspuns” precizează Dragoş Iorga, directorul general al Direcţiei Generale Programe Capital Uman.

Aplicația MySMIS2014, lansată astăzi în consultare publică, va fi utilizată de solicitanții și beneficiarii de fonduri europene în relația lor cu autoritățile, pentru a depune proiecte mai rapid și mai simplu, utilizând mediul online, și pentru a-și implementa mai ușor proiectele. Ca urmare a consultării publice, toate observațiile și sugestiile primite de la utilizatori vor fi analizate cu atenție și transpuse în îmbunătățiri ale sistemului.

Prin intermediul acestei aplicații, cei care doresc să acceseze fonduri europene pot să completeze electronic cererea de finanțare, însoțită de documentele anexe, fără să mai fie nevoie de deplasarea la Autoritatea de Management sau Organismele Intermediare. În plus, după ce vor semna contractele de finanțare, vor utiliza această aplicație pe toată durata implementării proiectului pentru a completa rapoarte și a primi informații despre stadiul cererilor de rambursare.

Un alt avantaj al utilizării acestui sistem este faptul că poate permite evidențierea cheltuielilor făcute de un beneficiar în timpul implementării proiectului, înainte ca acesta să depună oficial cererile de plată sau de rambursare. Beneficiarii pot încărca în sistem facturile pe măsură ce le primesc, ceea ce va permite autorității de management sau organismului intermediar realizarea de estimări privind plățile viitoare.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !