AM POAT anunță revizuirea ”Ghidului beneficiarului privind implementarea tehnică şi financiară a proiectelor finanţate din POAT 2014-2020”



  • Program operațional
    POAT

Data: 12.07.2018

Urmare a propunerilor de simplificare primite din partea beneficiarilor, precum și a modificării unor prevederi legislative, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a aprobat, în data de 10 iulie 2018, revizuirea ”Ghidului beneficiarului privind implementarea tehnică şi financiară a proiectelor finanţate din POAT 2014-2020”. Modificările operate au vizat:

1. Actualizarea prevederilor referitoare la prefinanțare și cererea de rambursare aferentă prefinanțării având în vedere modificările OUG 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 cu modificările și completările ulterioare.

2. Modificarea prevederilor privind inscripționarea facturilor/dispozițiilor de încasare/dispozițiilor de plată/deconturilor/ ordinelor de plată.

3. Eliminarea obligativității de a se inscripționa copiile cu sintagma ”conform cu originalul”, de a semna și ștampila de către persoana împuternicită și de a întocmi Lista cu specimenele de semnături pentru persoanele care vor certifica cu originalul documentele justificative. A fost introdusă prevederea: ”Adresa de înaintare va menționa în mod obligatoriu că documentele transmise sunt copii conforme cu originalele deținute de către Beneficiar”.

4. Eliminarea prevederii conform căreia ”Fiecare pagină a cererii de rambursare și a raportului de progres va fi semnată și ștampilată de către reprezentantul legal sau de către persoana împuternicită în acest sens”.

5. Explicații suplimentare privind bonurile de combustibil anexate la cererea de rambursare.

6. Clarificări suplimentare pentru eligibilitatea cheltuielilor cu realizarea materialelor promoționale în cadrul proiectelor care presupun organizarea de evenimente.

7. Clarificări privind desfășurarea misiunii de verificare la fața locului în ceea ce privește documentele verificate prin sondaj.

8. Păstrarea obligației de monitorizare a durabilității/sustenabilității doar pentru proiectele care vizează achiziționarea de elemente de infrastructură (mijloace fixe, sisteme informatice).

9. Simplificarea formatului raportului de progres, în principal în ceea ce privește raportarea privind achizițiile publice.

10. Modalitatea de solicitare a modificărilor la contractul/decizia de finanțare, aceasta urmând să se realizeze exclusiv prin intermediul schimbului electronic de date (aplicația MySMIS 2014), ca urmare a introducerii la zi în acest sistem informatic a datelor aferente cererilor de finanțare și modificărilor intervenite până în prezent.

Ghidul, inclusiv anexele acestuia, poate fi descărcat de pe Portalul unic de informare privind fondurile ESI la secțiunea dedicată Programului Operațional Asistență Tehnică, subsecțiunea Implementare Program-Ghidul beneficiarului.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !