AM POC anunță lansarea Ghidului Solicitantului aferent Acțiunii 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – Secțiunea Cloud computing guvernamental și rețelele sociale în instituțiile publice



  • Program operațional
    POC

Data: 24.07.2018

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale anunță lansarea Ghidului Solicitantului aferent Acțiunii 2.3.1. Consolidarea și asigurarea interoperabilității sistemelor informatice dedicate serviciilor de e‐guvernare tip 2.0 centrate pe evenimente din viața cetățenilor și întreprinderilor, dezvoltarea cloud computing guvernamental și a comunicării media sociale, a Open Data şi Big Data – Secțiunea Cloud computing guvernamental și rețelele sociale în instituțiile publice, aprobat prin Ordinul ministrului fondurilor europene numărul 723/23.07.2018, cu depunere la termen.

Data deschiderii apelului: 25.07.2018, orele 09.00.
Data închiderii apelului: 25.02.2019, orele 17.00.

În cadrul acestui apel se va finanța proiectarea și implementarea unei soluții tehnice destinată asigurării exploatării partajate, ca serviciu, a resurselor IT de către instituțiile și autoritățile din sectorul public din România precum și asigurarea bazei tehnice pentru dezvoltarea direct în cloud a viitoarelor aplicații folosite în administrația publică.

Apelul de proiecte, aferent Axei Prioritare 2 a Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, are un buget alocat de 45.000.000 euro (FEDR+BS) echivalent în lei = 209.628.000 la cursul valutar inforeuro din luna iulie. Durata maximă de implementare a proiectului este de cel mult 24 de luni de la data semnării contractului de finanțare.

Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS2014, cu toate anexele solicitate prin Ghidul Solicitantului. Modalitățile de utilizare a aplicației MySMIS2014 sunt publicate pe site-urile https://2014.mysmis.ro și http://www.fonduri-ue.ro/.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !