Având în vedere ca procesul de evaluare aferent cererilor de finanţare depuse în cadrul apelului POCU/449/4/16/ Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă – „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale” se realizează în mod continuu, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman publică “Lista intermediară nr.2 a proiectelor respinse în etapa de verificare a conformității administrative şi eligibilității”.
Începând cu data de 18.12.2018, solicitantul a cărui cerere de finanțare a fost respinsă în această etapă va primi, prin sistemul electronic MySMIS 2014+, Notificare privind rezultatul verificării conformității administrative și eligibilității şi grilele de evaluare.
Solicitantul poate contesta rezultatul evaluării cererii lui de finanţare o singură dată pentru fiecare etapă. Contestaţiile se vor depune de solicitant în sistemul MySMIS 2014+ în termenul precizat în cadrul notificării privind rezultatul verificării conformității administrative și eligibilității, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de depunere a contestației în sistemul informatic MySMIS”.