POIM: Perioada de depunere a proiectelor aferente axelor 6 și 7 a fost prelungită până la 31 decembrie 2020



  • Program operațional
    POIM

Data: 17.12.2019

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare (AM POIM) prelungește până la 31 decembrie 2020 perioada de depunere a proiectelor în cadrul anumitor măsuri finanțate din axele prioritare 6 și 7.

Astfel, beneficiarii vor putea accesa o perioadă de timp mai lungă finanțările acordate în cadrul următoarelor obiective specifice:

Axa prioritară 6:
– Obiectivul specific 6.1. – Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), sectorul distribuție;
– Obiectivul specific 6.2. – Reducerea consumului de energie la consumatorii industriali;
– Obiectivul specific 6.3. – Reducerea consumului mediu de energie electrică la nivelul locuințelor;
– Obiectivul specific 6.4. – Creşterea economiilor în consumul de energie primară produsă în sisteme de cogenerare de înaltă eficienţă.

Axa prioritară 7:
– Obiectivul specific 7.1. – Creşterea eficienţei energetice în sistemele centralizate de transport şi distribuţie a energiei termice în oraşele selectate.

Având în vedere că, în prezent, la nivelul Comisiei Europene sunt reanalizate regulile de ajutor de stat prevăzute de ghidul solicitantului pentru obiectivul specific 7.1, AM POIM atrage atenția solicitanților de finanțare cu privire la faptul că cerințele/ condițiile de finanțare din ghidul menționat pot suferi modificări de natură să conducă la revizuirea cererilor de finanțare și redepunerea acestora. AM POIM va asigura informarea cu promptitudine a tuturor părților interesate în funcție de finalizarea consultărilor cu serviciile specializate ale Comisiei Europene și, după caz, AM POIM poate decide închiderea și redeschiderea unor apeluri de proiecte cu revizuirea condițiilor de finanțare.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !