În data de 09.10.2017 2017 a fost semnată Decizia de finanțare din Instrumente Structurale pentru proiectul “Asigurarea de servicii de asistență tehnică din partea experților BEI pentru gestionarea POlM (POIM) 2014 – 2020 la nivelul AM POIM și OI Transport și pentru închiderea POS Mediu și POS Transport 2007-2013 la nivelul AM POS Transport și AM POS Mediu”, cod proiect 2.1.044, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și contolul FESI, Obiectivul specific 2.1 – Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic și procedural pentru coordonarea și implementarea FESI => Rezultat – Cadru de reglementare, strategic și procedural îmbunătățit pentru coordonarea și implementarea FESI, Acțiunea 2.1.1 Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM și POC.

Obiectivul general al proiectului constă în întărirea capacității Autorității de Management POIM din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) și OI Transport din cadrul Ministerului Transporturilor (MT) în gestionarea POIM și sprijinirea MDRAPFE în închiderea programelor operaționale 2007-2013c POS Mediu și POS Transport.
Beneficiarilor din sectoarele de transport, mediu și prevenirea riscurilor în procesul de pregătire, implementare și management al portofoliului de proiecte POIM, inclusiv sprijin în îndeplinirea condiționalităților ex-ante.

Citește mai departe: ANUNȚ DE ÎNCEPERE PROIECT - Asigurarea de servicii de asistență tehnică din partea experților BEI...

În data de 09.10.2017 2017 a fost semnată Decizia de finanțare din Instrumente Structurale pentru proiectul “Asigurarea de servicii de asistență tehnică din partea experților Băncii Europene de Investiții pentru gestionarea Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020 la nivelul beneficiarilor din sectoarele de transport, mediu şi prevenirea riscurilor”, cod proiect 1.1.043, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, Axa Prioritară 1 – Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific 1.1 - Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi implementa proiecte => Rezultat - Eficacitate sporită în pregătirea și implementarea proiectelor, Acțiunea 1.1.2. Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și asistență specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC.

Obiectivul general al proiectului constă în întărirea capacității Beneficiarilor din sectoarele de transport, mediu și prevenirea riscurilor în procesul de pregătire, implementare și management al portofoliului de proiecte POIM, inclusiv sprijin în îndeplinirea condiționalităților ex-ante.

 

Citește mai departe: ANUNȚ DE ÎNCEPERE PROIECT- Asigurarea de servicii de asistență tehnică din partea experților BEI...

În luna martie 2017 s-a finalizat implementarea proiectului "Sprijin pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, inclusiv AM POC, AM/OIR POS M/DRI POIM, prin asigurarea diverselor cheltuieli cu autoturismele (I)”, cod proiect 2.1.040, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI, Obiectivul specific 2.1. Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic și procedural pentru coordonarea și implementarea FESI, Acțiunea 2.1.1. Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM și POC.

Citește mai departe: ANUNŢ DE FINALIZARE PROIECT - „Sprijin pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației...

În perioada 27 septembrie - 1 noiembrie 2017 se va desfășura concursul de creație „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition”, în vederea stabilirii logo-ului oficial al Președinției Consiliului Uniunii Europene, pe care România și-o va asuma timp de șase luni începând cu 1 ianuarie 2019.

Citește mai departe: CONCURS DE CREAȚIE PENTRU LOGO-UL PREȘEDINȚIEI ROMÂNIEI LA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE