Stadiul alocări la nivelul POAT

Programul Operațional Asistență Tehnică (PO AT)

POAT 2014-2020 are drept scop asigurarea unui proces de implementare eficientă şi eficace a Fondurilor Europene Structurale și de Investiții în România în conformitate cu principiile şi regulile de parteneriat, programare, evaluare, comunicare, management, inclusiv management financiar, monitorizare şi control, pe baza responsabilităţilor împărţite între Statele Membre şi Comisia Europeană.

Obiectivul global al POAT 2014-2020 este de a asigura capacitatea şi instrumentele necesare pentru o eficientă coordonare, gestionare şi control al intervenţiilor finanţate din Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, precum şi o implementare eficientă, bine orientată şi corectă a POAT, Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) şi a Programului Operaţional Competitivitate (POC).

Programul se bazează pe cadrul general descris de prevederile Acordului de Parteneriat iar abordarea strategică POAT este corelată cu documentele strategice relevante la nivel european şi național, respectiv cu prevederile specifice domeniului de AT reieşite din Strategia Europa 2020, Planul Naţional de Reformă 2013-2014, precum şi cu Strategia pentru consolidarea capacității administrației publice din România 2014-2020.

POAT 2014-2020 fiind proiectat să răspundă prevederilor Regulamentului 1303/2013 stipulate la Art. 59, va oferi sprijin pentru: pregătire, gestionare, monitorizare, evaluare, informare și comunicare, colaborare în rețea, soluționare a reclamațiilor, control și audit.

POAT 2014-2020 este proiectat ţinând cont de noua arhitectură a sistemului de coordonare, gestionare şi control al FESI, cu patru autorităţi de management în cadrul MFE și își propune să sprijine aspectele orizontale pentru toate PO finanțate din FESI, iar pentru cele trei programe finanțate din FEDR/FC aflate în directa gestionare a MFE (POIM, POC și POAT), să acorde asistenţă aspectelor specifice implementării acestora.

POAT a fost aprobat de către Comisia Europeană în data de 18.12.2014.

Pachetul financiar total pentru programul operațional este stabilit la suma de 212 765 958 EUR, ea urmând să fie asigurată din următoarele linii bugetare specifice:

  • 200 510 639 EUR (FEDR — Regiuni mai puțin dezvoltate);
  • 12 255 319 EUR (FEDR — Regiuni mai dezvoltate).

 Următoarele axe prioritare sunt sprijinite de programul operațional:

  • Axa prioritară 1 „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”;
  • Axa prioritară 2 „Sprijin pentru coordonarea, gestionarea şi controlul FESI”
  • Axa prioritară 3 „Creșterea eficienței resurselor umane implicate în sistemul de coordonare, gestionare şi control al FESI în România”

Documente

pdfProgramul Operațional Asistență Tehnică
pdfSinteza/Rezumat pentru cetateni – Programul Operațional Asistență Tehnică

 

Axe@Finanțare

Apeluri deschise

  • Axa 1

  • Axa 2

  • Axa 3

Calendar@lansări

Calendar orientativ lansări


Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Asistență Tehnică

Implementare@program

  • Ghidul solicitantului

  • Ghidul beneficiarului

  • Monitorizare

  • Evaluare

Rezultate@implementare

  • RAI

  • Materiale informative

  • Alte documente

Contacte@AM POAT

Sesizare nereguli Solicitare helpdesk


AUTORITATEA DE MANAGEMENT PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL ASISTENȚĂ TEHNICĂ

Ministerul Fondurilor Europene

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Asistenţă Tehnică

Bucuresti, Bd. Ion Mihalache, nr 15-17, Tower Center

Expert comunicare: Elena IONESCU

Tel: 0372.838.896

Fax: 0372.838.502

e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Pentru îndrumări privind completarea Cererii de finanțare sau probleme privind implementarea programelor finanțate din POAT completați Formularul de Helpdesk de mai sus sau scrieți-ne pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Pentru subiecte legate de nereguli completați Formularul de Nereguli de mai sus sau scrieți-ne pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.