Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a revizuit Ghidului solicitantului POAT 2014-2020.
Acțiuni sprijinite și activități:
1. Axa prioritară 1: „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din fondurile ESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”.
– întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din fondurile ESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature;
– asistență orizontală pentru beneficiarii fondurilor ESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI;
– asigurarea transparenței și credibilității FESI și a rolului Politicii de Coeziune UE;
– activități de diseminare a informaţiilor şi de informare şi publicitate cu privire la FESI și la POAT, POIM și POC;
– activități destinate dezvoltării culturii parteneriale pentru coordonarea și gestionarea FESI;
• Axa prioritară 2: „Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI”
– îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic şi procedural pentru coordonarea și implementarea FESI;
– activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM și POC;
– evaluare la nivelul AP, POAT, POIM și POC și activități destinate creșterii culturii de evaluare pentru FESI;
– dezvoltarea și menținerea unui sistem informatic funcțional și eficient pentru FESI, precum și întărirea capacității utilizatorilor săi;
– activități pentru dezvoltarea, îmbunătățirea şi mentenanţa SMIS2014+, MySMIS2014 și a altor aplicații conexe acestora, precum şi a reţelei digitale și pentru sprijinirea unităţii centrale SMIS2014+, a reţelei de coordonatori și instruirea utilizatorilor acestor sisteme informatice;
• Axa prioritară 3: „Creșterea eficienței și eficacității resurselor umane implicate în sistemul de coordonare, gestionare şi control al FESI în România”
– dezvoltarea unei politici îmbunătățite a managementului resurselor umane care să asigure stabilitatea, calificarea și motivarea adecvată a personalului care lucrează în cadrul sistemului de coordonare, gestionare și control al FESI;
– implementarea unei politici orizontale de resurse umane şi a dezvoltării capacităţii manageriale pentru sistemul de coordonare, gestionare și control al FESI;
– asigurarea resurselor financiare pentru remunerarea personalului din sistemul de coordonare și control al FESI și din sistemul de management al POAT, POIM și POC;
Solicitanți eligibili: