POCU relansează apelurile: „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori”



  • Program operațional
    POCU

Data: 27.05.2020

 Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Fondurilor Europene relansează zipapelurile „Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunitățile marginalizate din zona rurală și/ sau în orașe cu o populație de până la 20.000 locuitori”, apelul dedicat regiunilor mai puțin dezvoltate cât și regiunii Bucuresti-Ilfov.

Activități eligibile:

  • sprijinirea dezvoltării/ furnizării de servicii sociale/ furnizarea de servicii, inclusiv în cadrul centrelor comunitare integrate (medico-sociale);
  • sprijin pentru creșterea accesului și participării la educație: educația timpurie (de nivel ante-preșcolar și preșcolar), învățământ primar și secundar, inclusiv a doua șansă şi reducerea părăsirii timpurii a școlii;
  • sprijin pentru accesul și/sau menținerea pe piața muncii;
  • susținerea antreprenoriatului în cadrul comunității, inclusiv a ocupării pe cont propriu;
  • asistență juridică pentru reglementarea actelor de identitate, de proprietate, de stare civilă;
  • campanii de informare şi conștientizare/ acțiuni specifice în domeniul combaterii discriminării și promovării multiculturalismului și acțiuni de implicare activă și voluntariat al membrilor comunității în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea;
  • activități de îmbunătățire a condițiilor de locuit ale persoanelor din grupul țintă.

Solicitanți eligibili:

  • autoritățile locale cu responsabilități în domeniu, în parteneriat cu actorii sociali relevanți /Furnizori de servicii sociale în condițiile legii – aceste entități trebuie să fie beneficiari selectați pentru finanțare prin PNDR 2014-2020 (Măsura 19 LEADER);
  • entități relevante pentru implementarea proiectelor aferente SDL selectate – aceste entități trebuie să fie beneficiari selectați pentru finanțare prin PNDR 2014-2020 (Măsura 19 LEADER):
  • – entități private/publice stabilite prin fișa măsurii din SDL, cu respectarea prevederilor din Reg. UE 1305/2013;
  • – GAL-uri pentru anumite operațiuni de interes public pentru comunitate și teritoriul respectiv identificate în SDL, pentru care niciun alt solicitant nu și-a manifestat interesul în cadrul primului apel lansat.
  • ONG/actori sociali relevanți în parteneriat cu autoritățile locale responsabile în domeniu.

Cererile de finanțare pot fi transmise în sistemul informatic MySMIS până la data de 31 iulie 2020, ora 16.00


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !