AM POIM publică spre consultare Ghidul Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor pentru refacerea ecosistemelor degradate



  • Program operațional
    POIM

Data: 03.04.2018

Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, publică în consultare proiectul Ghidului Solicitantului aferent acțiunii „Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin” din cadrul OS 4.1. Creşterea gradului de protecţie şi conservare a biodiversităţii şi refacerea ecosistemelor degradate.

Finanțarea proiectelor în cadrul acțiunii „Menţinerea şi refacerea ecosistemelor degradate şi a serviciilor furnizate (împăduriri, coridoare ecologice etc.), situate în afara ariilor naturale protejate, în acord cu obiectivele europene în domeniu, inclusiv în mediul marin vizează promovarea măsurilor de refacere a unui habitat natural în sensul îmbunătăţirii sau menţinerii stării favorabile de conservare sau refacerea funcţiilor unor ecosisteme care au fost diminuate sau degradate.

Bugetul total alocat acestor investiții este de 75,2 mil.euro.

Vă rugăm să transmiteți propunerile dumneavoastră privind îmbunătățirea documentelor mai sus menţionate, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până la data de 18.04.2018.

Apelul de proiecte va fi deschis ulterior aprobării Ghidului Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor pentru refacerea ecosistemelor degradate, Obiectivul Specific 4.1 „Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate” din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !