ANUNȚ de deschidere a apelului de proiecte aferent Acțiunii: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD – Tip de proiect: Proiecte pentru clustere de inovare



  • Program operațional
    POC

Data: 31.01.2020

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educației și Cercetării anunță deschiderea apelului de proiecte aferent Acțiunii: 1.1.1 Mari infrastructuri de CD – Tip de proiect: Proiecte pentru clustere de inovare; Axa prioritară: I. Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, Obiectiv Specific: OS 1.1. Creșterea capacității științifice în domeniile de specializare inteligentă și sănătate.

În cadrul acestor apeluri se vor finanța proiecte dedicate dezvoltării capacității de cercetare a clusterelor de inovare. Durata de implementare a unui proiect este de maximum 36 de luni, fără a depăși data de 30 decembrie 2023

Buget alocat: 31.702.352 euro/ 150.018.699,90 lei, dintre care 26.947.152 euro/ 127.516.617,98 lei fonduri FEDR. Valoarea finanțării publice nerambursabile, pentru un proiect, este cuprinsă între minim 2.366.050 lei (echivalentul a 500.000 Euro) și maxim 33.124.700 lei (echivalentul a 7.000.000 euro). Suma alocată este disponibilă numai pentru regiunile mai puțin dezvoltate (LDR). Astfel, vor fi finanțate numai proiectele a căror locație de implementare se află în Regiunile mai puțin dezvoltate.

Apelul de proiecte va fi deschis începând cu data de 29.02.2020, ora 09.00 și se va închide la 28.04.2020, ora 17.00.

Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS2014, cu toate anexele cerute în Ghidul Solicitantului. Modalitățile de utilizare a aplicației MySMIS2014 sunt publicate pe site-urile https://2014.mysmis.ro și http://mfe.gov.ro/my-smis/.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !