Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 publică lista cererilor de finanțare respinse în etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității pentru apelurile de proiecte: POCU/476/4/18/Operațiune compozită OS. 4.12, 4.13, 4.14 – Servicii sociale și socio – profesionale la nivelul comunității pentru copii și tineri – Regiuni mai puțin dezvoltate si POCU/478/4/18/Operațiune compozită OS. 4.12, 4.13, 4.14 – Servicii sociale și socio – profesionale la nivelul comunității pentru copii și tineri – Regiuni mai dezvoltate.
Începând cu data de 13 noiembrie 2019, solicitanții ale căror cereri de finanțare au fost respinse în această etapă vor primi, prin sistemul electronic MySMIS 2014+, notificarea privind rezultatul verificării conformității administrative și eligibilității şi grilele de evaluare.
Solicitantul poate contesta rezultatul evaluării cererii lui de finanţare o singură dată pentru fiecare etapă. Contestaţiile se vor depune de către solicitant în sistemul MySMIS 2014+ în termenul precizat în cadrul notificării privind rezultatul verificării conformității administrative și eligibilității potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de depunere a contestației în sistemul informatic MySMIS”.