POCU: Solicitare de clarificare în etapa de evaluare tehnică și financiară în cadrul apelului „Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități – tranziția spre servicii sociale în comunitate”



  • Program operațional
    POCU

Data: 22.11.2019

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman informează solicitanții că începând cu data de 25 noiembrie 2019 vor primi, prin sistemul informatic MySMIS 2014+, solicitări de clarificare de la Comisia de evaluare a proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte POCU/462/4/15: Reducerea numărului persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități plasate în instituții rezidențiale, prin furnizarea de servicii sociale și medicale la nivelul comunității, inclusiv servicii pe termen lung – Dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități – tranziția spre servicii sociale în comunitate, Axa Prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiții 9.iv Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile şi de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general.

Solicitanții sunt rugați să verifice periodic contul MySMIS 2014+ și să răspundă, punctual, în termenul precizat în cadrul scrisorii de clarificare, potrivit pașilor descriși în documentul „Modalitatea de utilizare a mecanismului de clarificare POCU”.

În conformitate cu prevederile Ghidurilor solicitantului – condiții specifice, Comisia de evaluare cere solicitantului clarificări atunci când evaluatorul consideră că o informaţie lipseşte sau nu este suficient de clară. Se poate solicita un singur set de clarificări pentru etapa de evaluare tehnică si financiară.


Pentru cautare avansată, va rugăm sa va logați !