Raport privind Prioritățile de Dezvoltare ale României



  • Program operațional
    POAT
  • Cod SMIS
    48099
  • Anul elaborării
    2012
  • Beneficiar
    Ministerul Fondurilor Europene
  • Descriere

    Raport privind Prioritățile de Dezvoltare ale României prezintă un scurt rezumat al principalelor concluzii ale cercetării a nevoilor de dezvoltare ale României pentru perioada de programare financiară 2014-2020. După explicarea scopului studiului şi a metodologiilor aplicate, acest raport expune concluziile obţinute în urma cercetării pe mai multe domenii:

    • principalele concluzii ale analizei nevoilor socio-economice, prezentate pe sectoare.
    • principalele contexte de politică europeană şi românească.
    • cuantificarea nevoilor, în funcţie de sector.
    • estimarea impactului potenţial al Fondurilor Europene din perspectiva unui model
    • economic
    • transpunerea analizei nevoilor socio-economice într-o analiză SWOT şi o viziune.
    • un program de consultare prin care au fost testate analiza şi priorităţile de dezvoltare.

    Alături de contribuţiile ministerelor de resort, aceste domenii de cercetare au asigurat fundamentul pentru demonstrarea şi sprijinirea pregătirii Acordului de Parteneriat cu România pentru perioada 2014-20, care reprezintă o bază solid a negocierilor cu CE.


Căutare - Studii şi analize


Cuvinte cheie

Program operațional

Anul elaborării