Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță finalizarea modificării ghidului solicitantului pentru Obiectivele Specifice 8.1 ”Creşterea capacităţii Sistemului Energetic Naţional pentru preluarea energiei produse din resurse regenerabile” și 8.2 ”Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport al gazelor naturale cu alte state vecine” și lansarea apelului de proiecte pentru investiții în realizarea şi/sau modernizarea reţelelor electrice de transport și în dezvoltarea/modernizarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale. Bugetul total alocat este de 75,2 milioane de euro.

Apelul este deschis în perioada 30.03.2018 (ora 16.00) – 31.12.2018 și se adresează beneficiarilor din lista de proiecte prioritare sau pre-identificate respectiv:

  • Operatorului de transport şi de sistem pentru energie electrică, conform Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare, Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice, TRANSELECTRICA S.A.
  • Operatorului de transport şi de sistem pentru gaze naturale, conform Legii nr. 123/2012 cu modificările şi completările ulterioare, Societatea Națională de Transport Gaze Naturale “TRANSGAZ”- S.A.

Principalele rezultate ce se vor obține prin implementarea proiectelor finanțate sunt:

  • Realizarea şi/sau modernizarea reţelelor electrice de transport (linii electrice aeriene şi staţii);
  • Dezvoltarea/modernizarea Sistemului Național de Transport Gaze Naturale prin construcţia unor noi conducte si îmbunătăţirea parametrilor de funcţionare a interconectărilor cu sistemele de transport ale statelor vecine.

Ghidul și documentele anexe pot fi consultate aici. Cifrele publicate nu includ rezerva de performanță.