Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, supune dezbaterii publice ghidul solicitantului „Reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții, prin consolidarea rețelei de asistenți maternali”, cu o alocare totală de 80 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

În cadrul apelului vor fi finanţate activităţi care privesc îmbunătățirea nivelului de competențe al profesioniștilor din sistemul de asistență socială prin dezvoltarea de instrumente, proceduri, mecanisme noi și includerea acestora în programe de formare profesională. Aceste programe sunt destinate asistenților maternali și personalului specializat din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul asistenței sociale a copiilor și tinerilor instituționalizați. În plus, se are în vedere asigurarea necesarului de resurse umane prin identificarea asistenților maternali activi în rețeaua actuală și recrutarea persoanelor interesate să aibă această profesie.

MFE asteaptă propuneri de proiecte de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție în parteneriat cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru a contribui la accelerarea procesului dezinstituționalizării copiilor prin închiderea centrelor de plasament clasice și prin asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate. Vor fi finanțate proiecte implementate în toate regiunile de dezvoltare.

Observaţiile şi sugestiile privind documentele lansate în consultare pot fi trimise până la data de 1 octombrie 2018, pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..


___
Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro.

Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre UE.

Până în prezent, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman, din cadrul MFE, a semnat contracte de finanțare în valoare totală de 2,1 miliarde euro.