București, 7 aprilie 2017 — Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, redeschide astăzi două apeluri de proiecte corespunzătoare ghidurilor de finanţare „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) — orașe/municipii cu populație de peste 20.000 locuitori”, unul pentru regiunile mai puțin dezvoltate şi celălalt pentru regiunea Bucureşti-Ilfov. Proiectele vor viza elaborararea Strategiilor de Dezvoltare Locală, ca primă etapă a mecanismului de dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) pentru zone urbane marginalizate.

Beneficiarii din cadrul apelurilor de proiecte pot fi autoritățile publice locale în parteneriat cu actori sociali relevanți sau Grupurile de Acțiune Locală (GAL) existente la momentul lansării apelului.

Alocarea financiară totală este de 100.000 euro pentru proiectele referitoare la Regiunea Bucureşti-Ilfov şi 4.000.000 euro pentru proiectele din regiunile mai puțin dezvoltate. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 50.000 euro.

Proiectele de sprijin pregătitor vor avea ca rezultat Strategia de dezvoltare locală (SDL) elaborată ca urmare a sprijinului primit, prin finanțarea următoarelor activități:

I. Înființarea noului GAL/ adaptarea GAL deja înființat conform cerințelor DLRC pentru perioada de programare 2014-2020
II. Delimitarea comunității marginalizate și a teritoriului SDL, inclusiv a zonei/zonelor urbane marginalizate
III. Animarea partenerilor locali și mobilizarea comunității marginalizate vizate de SDL
IV. Elaborarea SDL și a listei indicative de intervenții prin care GAL consideră că vor fi atinse obiectivele strategiei de dezvoltare locală

Depunerea proiectelor, prin intermediul sistemului informatic MySMIS 2014, se poate face începând cu 7 aprilie 2017, ora 17:00 și se încheie în data de 15 mai 2017, ora 16:00.

***

„Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală — orașe/ municipii cu populație de peste 20.000 locuitori” sunt apeluri de proiecte în cadrul Axei prioritare 5: Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Obiectivul tematic 9: Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei discriminări, Prioritatea de investiții 9.vi: Strategii de dezvoltare locală elaborate la nivelul comunității Obiectiv specific 5.1.: Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din comunitățile marginalizate (roma și non-roma) din orașe/municipii cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populație aparținând minorității roma, prin implementarea de măsuri/ operațiuni integrate în contextul mecanismului de DLRC.

Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC) este noul instrument de dezvoltare teritorială propus de Comisia Europeană pentru perioada de programare 2014-2020 în vederea combaterii sărăciei și a excluziunii sociale de la nivel urban, prin stimularea implicării comunităților în dezvoltarea locală, prin formarea unui parteneriat local și implementarea unor Strategii de Dezvoltare Locală (SDL).

POCU 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, pentru a contribui la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. POCU include 7 Axe Prioritare: Inițiativa locuri de muncă pentru tineri (1); Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs (2); Locuri de muncă pentru toți (3); Incluziunea socială și combaterea sărăciei (4); Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC - 5); Educație și competențe (6); Asistenţă Tehnică (7).