Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerulului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, prin Direcţia Generală Program Capital Uman, lansează Ghidul Solicitantului condiții specifice de accesare a fondurilor ”Înregistrarea la Serviciul Public de Ocupare a tinerilor NEETs inactivi” și apelul de proiecte de tip non-competitiv, cu termen limită de depunere, aferent acestui Ghid.

Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs este prioritatea acestui apel, prima etapă dintr-o serie de măsuri finanţate din Programul Operaţional Capital Uman care îi vizează pe tinerii între 16 şi 24 ani care nu sunt ocupați, nici în educație sau formare („Not in Education, Employment, or Training”).

Pentru a putea beneficia de măsuri active de ocupare finanțate din Fondul Social European 2014-2020, tinerii NEETs trebuie să fie înregistrați la Serviciul Public de Ocupare (SPO). Prin urmare, principala problemă soluționată prin finanțarea proiectului/ proiectelor selectate prin mecanismul non-competitiv este cea legată de identificarea și înregistrarea tinerilor NEETs inactivi la SPO.
 
Ca urmare a acestui apel de proiecte, vor fi înregistraţi la SPO 144.000 de tineri din regiuni mai puțin dezvoltate şi 16.000 din regiuni mai dezvoltate. În total, cei 160.000 tineri NEET vor fi grupul ţintă vizat de măsurile din etapa a II-a, adresate atât lor, cât şi angajatorilor. Aceste intervenţii sunt aferente apelului de proiecte competitive aflat acum în stadiu foarte avansat de pregătire şi au ca scop îmbunătățirea nivelului de competențe şi creștere a ocupării.
 
Situația tinerilor NEETs din România s-a deteriorat în ultimii ani. Conform EUROSTAT, în 2012, din totalul tinerilor români cu vârsta între 15-24 ani în situaţie „NEET” erau 16,8%, faţă de 13,2% la nivel european. Cifrele din 2015 reflectă o acutizare a situaţiei în România (18,1% NEETs din totalul tinerilor cu această vârstă), în timp ce în Uniunea Europeană procentul NEETs s-a redus la 12,1%.
 
Sistemul informatic MySMIS 2014 se va deschide din data de 03.04. 2017, ora 10.00.