Octav Dan Paxino, secretar de stat în MFE, a participat, astăzi, la dezbaterea asupra Planului Național integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030.
Evenimentul a reunit factori de decizie de la nivel central și local în ceea ce privește coordonarea și creionarea politicilor naționale în domeniu.

Dl. Paxino a arătat că, în viitoarea perioadă de programare, fondurile europene vor raspunde mai bine și mai concret combaterii efectelor schimbărilor climatice, reamintind că obiectivele Comisiei Europene sunt mult mai ambițioase din aceasta perspectivă și că acestea se vor regăsi la nivelul tuturor programelor UE.

Reamintim că, în actuala perioadă de programare, se disting 2 obiective care vizează energia și schimbările climatice:

• sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele;

• promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii și a gestionării riscurilor.

Reuniunea privind Planul Național integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (document aflat în dezbatere publică) a fost organizată în cadrul proiectului UE "LIFE PlanUP".

Mai multe detalii aici