București, 2 septembrie 2016 - Cristian GHINEA, ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit astăzi, 2 septembrie 2016, cu Jyrki KATAINEN, vice-președintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate. La discuţii au luat parte Angela CRISTEA, şeful Reprezentanței Comisiei Europene din România, Marlene MADSEN, membru în cabinetul Katainen şi Carmen MĂRCUŞ, consilier economic - Semestrul European la Reprezentanţa CE în România.

Principalele subiectele abordate în cadrul întâlnirii au fost dezvoltarea macroeconomică, reformele structurale pentru dezvoltarea durabilă şi politicile fiscale din România, cât şi oportunităţile pe care le oferă ţării noastre Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii, în contextul Planului de investiții pentru Europa (Planul Juncker).

“Am discutat despre progresele făcute de România pentru a atrage finanțări din cadrul Planului Juncker, dar mai ales despre instrumentele financiare disponibile prin programele operaționale. I-am prezentat domnului Jyrki KATAINEN draftul de Cartă Albă a instrumentelor financiare pe care MFE l-a elaborat și pe care intenționăm să îl publicăm în perioada imediat următoare. Am elaborat acest document în urma consultărilor organizate cu mediul bancar și cu alte instituții. Acestea, după părerea noastră, vor folosi ca instrumente la nivel național, într-un mod similar Planului Juncker de la nivel european. Sperăm astfel să desțelenim un domeniul în care fondurile europene nu au fost folosite la adevărata valoare. Am discutat, de asemenea, despre câteva posibile idei de proiecte de care poate beneficia România finanţate prin Planul de investiții pentru Europa”, a declarat Cristian GHINEA, ministrul Fondurilor Europene.

Secretarul de stat din cadrul MFE, Dragoș Dinu, i-a prezentat lui Jyrki KATAINEN, vice-președintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, stadiul îndeplinirii condiționalităților ex-ante în România.

Vice-preşedintele Katainen se află într-o vizită de două zile în România. În cursul zilei de ieri a participat, alături de Dacian CIOLOȘ, prim-ministrul României şi Cristian GHINEA, la evenimentul „În dialog cu Cetăţenii”, în care a răspuns întrebărilor despre sprijinul Uniunii Europene pentru crearea de locuri de muncă şi dezvoltarea economică.

IMG 2582r