București, 15 septembrie 2016 — Ministerul Fondurilor Europene (MFE) lansează astăzi în consultare publică Ghidul Solicitantului „Stagii de practică pentru elevi şi studenţi, în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii”, cu o alocare totală în valoare de peste 47,8 mil. euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Fondurile europene sunt alocate pentru programe de învățare la locul de muncă destinate elevilor din învățământul gimnazial şi liceal și persoanelor din învăţământul post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri, în vederea creșterii numărului absolvenților care își găsesc un loc de muncă.

Acţiunile vizate sunt parteneriate între unități de învățământ și companii pentru practică plătită din fonduri europene.

“Premierul Dacian Cioloș a anunțat această linie de finanțare după ce a vizitat uzinele Dacia, atunci când investitorii s-au plâns de lipsa de pregătire practică a absolvenților. De atunci am finalizat acest Ghid care este contribuția MFE la strategia Guvernului de revigorare a învățământului tehnic. Răspundem astfel unei nevoi sociale - revigorarea învățământului profesional și tehnic este una dintre măsurile prevăzute în Pachetul național Anti-Sărăcie - și unei nevoi economice. Există inițiative prin care companii importante și-au propus să investească direct în pregătirea practică a absolvenților. Banii europeni trebuie să încurajeze aceste practici”, a declarat Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene.

Un proiect selectat poate primi între 75.000 și 500.000 euro, iar perioada maximă de implementare este de 24 de luni.

Propunerile și recomandările pe marginea ghidului sunt așteptate până la data de 30 septembrie 2016 la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Detalii privind eligibilitatea pot fi consultate AICI.


***
„Stagii de practică pentru elevi şi studenţi în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii” face parte din Axa prioritară 6 Educație și competențe, Prioritatea de investiții 10.IV. Sporirea relevanței pe piața forțelor de muncă, a educației și a sistemelor de formare, facilitarea tranziției de la educație la piața forțelor de muncă și consolidarea formării și a sistemelor de formare profesională, precum și a calității lor, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învățământ și instituire și dezvoltarea unor sisteme de învățare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de învățare duală și programe de ucenicie.

Obiectivul specific 6.13. Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă / cercetare / inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.

Obiectivul specific 6.14. Creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.

Despre Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.