În luna aprilie 2017 a fost finalizat proiectul „Servicii pentru sprijinirea finalizării procesului de desemnare în contextul finalizării cerințelor pentru aplicațiile informatice”, cod proiect 2.1.042, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin POAT 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Sprijin pentru coordonarea, gestionarea și controlul FESI, Obiectivul specific 2.1. Îmbunătățirea cadrului de reglementare, strategic și procedural pentru coordonarea și implementarea FESI, Acțiunea 2.1.1. Activități pentru îmbunătățirea cadrului și condițiilor pentru coordonarea și controlul FESI și pentru gestionarea POAT, POIM și POC.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de nouă luni (01.08.2016 – 30.04.2017) şi a avut ca scop susținerea activității de analiză a Ministerului Fondurilor Europene/Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin stabilirea de fluxuri unice și roluri pentru o serie de componente ale aplicațiilor informatice, cu evidențierea acelor elemente de detaliu necesare potrivit regulamentelor și ghidurilor UE aplicabile.

Beneficiarul proiectului este Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Obiectivul general al proiectului a fost sprijinirea Ministerului Fondurilor Europene/Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene în finalizarea procesului de desemnare în contextul finalizării aplicațiilor informatice MySMIS 2014 și SMIS2014+, iar obiectivele specifice au constat în susținerea procesului de transpunere a procedurilor specifice programelor operaționale în fluxuri și roluri armonizate și eficiente și în susținerea definitivării procedurilor și descrierii de sistem cu integrarea elementelor de utilizare a aplicațiilor informatice.

Rezultatul proiectului constă într-un raport de analiză care să furnizeze informații privind procesul de transpunere a procedurilor specifice programelor operaționale în fluxuri și roluri armonizate și eficiente, precum si privind definitivarea procedurilor și descrierii de sistem cu integrarea elementelor de utilizare a aplicațiilor informatice.
Valoarea totală a proiectului: 62.280 lei valoare eligibilă (din care FEDR 52.748,04 lei și cofinanțare 9.531,96 lei .

Plățile din cadrul proiectului au fost de 46.320,75 (din care 39.231,36 lei FEDR și cofinanțare 7.089,39 lei).

Date de contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

“Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014-2020”