Guvernul României a depus, la Comisia Europeană, dosarul de candidatură pentru relocarea, la Bucureşti, a Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM), în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.

Guvernul de la București consideră că această relocare reprezintă un obiectiv prioritar, întrucât, la 10 ani de la aderarea țării noastre la Uniunea Europeană, România încă nu găzduiește sediul vreunei agenții europene. Pentru găzduirea noului sediu al Agenţiei Europene a Medicamentului, care are aproape 900 de angajaţi, candidează, alături de Bucureşti, 18 mari oraşe, între care Viena, Varşovia, Bruxelles, Lille şi Bonn.

În caz că propunerea României va fi câștigătoare, sediul AEM va fi într-o clădire nouă, situată în zona de nord a Bucureştiului, chiar în spatele staţiei de metrou Pipera, și va avea o suprafaţă de aproximativ 27.000 de metri pătraţi, cu un centru de conferinţe ce poate găzdui 720 de participanţi, dar şi o excelentă infrastructură IT&C.

Propunerea a fost transmisă Comisiei Europeane, care va examina proiectele şi va trimite propria evaluare Secretariatului General al Consiliului până la data de 15 septembrie 2017, urmând ca hotărârea finală să fie luată în marja Consiliului Afaceri Generale din noiembrie 2017. Decizia ar urma să fie formulată în baza unor runde succesive de vot secret, fiecare stat membru având un număr egal de voturi.

În momentul de față România are o expertiză substanţială în sectorul industriei farmaceutice și medicale, un nivel ridicat al educației universitare românești în aceste domenii, precum și implementarea proiectului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) de la Măgurele; fiecare dintre acestea se pot constitui în tot atâtea argumente consistente în favoarea ideii că țara noastră este pregătită să-şi asume o astfel de responsabilitate.

Finalizat în favorarea țării noastre, acest demers ar transmite întregii Europe un semnal important privind recunoașterea angajamentelor și a demersurilor constant asumate ale României de consolidare a proiectului european și de promovare a valorilor și principiilor fundamentale.

Pentru mai multe informații accesați link-ul www.emabucharest.ro.

Despre AEM:
Agenţia Europeană a Medicamentului, una dintre cele mai mari şi importante agenţii europene, îşi are în acest moment sediul la Londra. Este un organism descentralizat al Uniunii Europene, care are ca principală responsabilitate protecţia şi promovarea sănătăţii publice, prin intermediul evaluării şi supravegherii medicamentelor destinate uzului uman.Prin realocarea ei în țara noastră, România va putea demonstra că reprezintă un important factor de stabilitate și securitate în Europa.


Nu aveți drepturi pentru postarea comentariilor daca nu sunteti logat!
Daca nu aveți înca user, va rugam utilizati link-ul de înscriere din meniul "CONTACT"