În luna decembrie 2015 s-a finalizat implementarea proiectului „Facilitatea de asistenţă Tehnică”, cod SMIS 5086, cofinanţat din FEDR prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică 2007-2013, Axa prioritară 1: Sprijin pentru implementarea Instrumentelor şi coordonarea programelor, Domeniu major de intervenţie 1.1. Sprijin pentru managementul și implementarea instrumentelor structurale.

Activităţile Proiectului s-au derulat prin încheierea succesivă de contracte subsecvente, în baza Acordului-cadru de prestări servicii Facilitatea de Asistenţă Tehnică, nr. 17/22.06.2011.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 5 ani, şi a avut rolul de sprijin pentru coordonarea şi implementarea programelor operaţionale, contribuind la asigurarea sprijinului şi a instrumentelor adecvate în vederea unei coordonări şi implementări eficiente şi eficace a instrumentelor structurale pentru perioada 2007-2013. Obiectivul specific al acestui proiect a constat în elaborarea şi managementul unei facilităţi de asistenţă tehnică destinată acoperirii necesităţilor urgente şi justificate intervenite în procesul implementării instrumentelor structurale, facilitate derulată prin intermediul unui acord-cadru şi atribuirea de contracte subsecvente.

  • Beneficiarii direcţi (solicitanţi eligibili) au fost:
  • Autorităţile de Management;
  • Autoritatea de Audit;
  • Autoritatea de Certificare și Plată;
  • Organismele Intermediare;
  • Agenţiile pentru Dezvoltare Regională;
  • Unitatea de Analiză, Programare şi Evaluare;
  • Direcţia de Coordonare Sistem;
  • Unitatea de Coordonare POS T;
  • Unitatea de Coordonare POS M;
  • Unitatea de Coordonare POS DRU;
  • Unitatea de Coordonare PO DCA - Unitatea de Coordonare POR;
  • Unitatea de Coordonare POS CCE; - ANRMAP, UCVAP, CNSC;
  • Autorități publice regionale, locale și centrale.

Domeniile prioritare de intervenţie în cadrul proiectului:

  • Formularea de politici, programe, proiecte în concordanţă cu principiile Politicii de Coeziune a UE în contextul României,
  • Programarea instrumentelor structurale pentru perioada următoare (inclusiv fundamentarea următoarei perioade de programare),
  • Gestionarea, inclusiv managementul financiar, monitorizarea, controlul financiar şi auditul instrumentelor structurale, politicile orizontale aplicabile, inclusiv achiziţii publice şi ajutor de stat,
  • Schimburi de experienţă între instituţii relevante din România, sau între instituţii din România şi instituţii omologe din State Membre ale Uniunii Europene,
  • Documentaţii, analize şi studii pentru formularea unor modele standard de proiecte pentru domeniile majore de intervenţie cu rata de absorbţie redusă

Rezultatele proiectului s-au concretizat în:

  • Elaborarea şi distribuirea rapoartelor de activităţi şi a unor ghiduri cu cele mai bune practici pentru toate instituţiile implicate în gestionarea instrumentelor structurale;
  • Elaborarea de analize şi studii referitoare la eficacitatea şi eficienţa sistemelor existente în procesul de implementare a instrumentelor structurale;
  • Furnizarea de asistenţă în procesul de pregătire pentru viitoarele intervenţii din instrumentele structurale;
  • Organizarea de evenimente şi activităţi legate de schimbul de experienţă atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Valoare totală eligibilă a proiectului a fost de 16 141 122.00 lei, iar cheltuielile eligibile aprobate au fost în sumă totală de 13 157 916.00 lei, din care valoarea asistenței financiare nerambursabile solicitate din FEDR, de 10 526 333.54 lei.